Despre Invatamantul la distanta

             Despre învaţământul la distanţă

         Centrul de Învăţământ la Distanţa a fost creat în anul 2005 pe baza Centrului de Management Educaţional format în cadrul proiectului TEMPUS IB_JEP-22056-2001 “National Training Center for Educational Management”

    Centrul a fost creat pentru administrarea si gestionarea sistemului microC@MPUS. Din responsabilităţile centrului face parte lucrul cu studenţii şi profesorii care participă în învăţământul la distanţă. Centrul dispune de o minitipografie RISO, care este utilizată pentru necesităţile editoriale ale Institutului (editarea materialelor didactice, analelor ştiinţifice ale colaboratorilor Institutului, documentelor interne ale Institutului ş-a).

        Sistemul microC@MPUS combină în sine posibilităţi „clasice” de predare cu tehnologii informaţionale moderne, bazate pe automatizarea interacţiunii dintre profesori şi studenţi şi permite monitorizarea procesului de învăţământ.

      MicroC@MPUS permite organizarea lucrului individual, studierea de sine stătătoare a cursurilor, precum şi studierea cursurilor ghidate de profesor în regim sincronic şi asincronic şi obţinerea accesului la diferite surse de informaţii:

  • Cursuri elaborate de profesori;
  • Resurse Internet;
  • Materiale multimedia.

     Sistemul microC@MPUS are 3 categorii de utilizatori: Administrator, Profesor (tutor) şi student. Fiecare utilizator are acces doar la acele facilităţi ale sistemului, care sunt determinate de drepturile respective de acces.

          Administratorul gestionează cursurile, înregistrează utilizatorii şi soluţionează problemele tehnice.

     Profesorul (tutorul) este responsabil de elaborarea şi înregistrarea în sistem a cursurilor, de funcţionarea procesului de învăţămînt prin Microcampus. Tutorul controlează procesul de învăţămînt, efectuează consultaţii şi evaluarea studenţilor.

        Studentul utilizează posibilităţile sistemului pentru a accesa materialele didactice, participarea în discuţii, expedierea lucrărilor de control, a testelor, obţinerea rezultatelor evaluării, colaborarea cu colegii etc.

           Procesul didactic prin microC@MPUS presupune interacţiune activă dintre studenţi şi profesor prin forumuri, chat, şi sistemul integrat de poştă electronică. Învăţarea are loc conform unor materiale metodice special elaborate sub formă de cursuri scurte, orientate la studierea unor teme concrete, obţinerea deprinderilor concrete. Materialele didactice includ lucrări individuale, întrebări de control, teste ş.a. Rezultatele evaluării sunt înregistrate într-o bază de date şi sunt accesibile pentru profesor şi student. La finele semestrului studenţii susţin examene în formă tradiţională.

          Cursurile au următoarea structură:

  • Module
  • Teme (discipline)
  • Planul calendaristic al cursului
  • Materiale didactice
  • Sesiuni de lucru
  • Evaluare

       Majoritatea din module de instruire la distanta sunt elaborate în 2 limbi – rusă şi romană, o parte – doar în romană, o parte – doar în rusă, în dependenţă de contingentul de studenţi.