Regulament

Anexă

la ordinul nr. 02-03/92 din 13 iunie 2016

Regulamentul
de organizare şi desfăşurare a admiterii la studii conform programelor de recalificare profesională pentru obţinerea unei noi calificări
şi a programelor de recalificare pentru realizarea unei noi activităţi profesionale

I. Dispoziţii generale

1. Prezentul Regulament este elaborat în conformitate cu art.35 din Legea învăţământului nr.547-XIII din 21 iulie 1995 şi cu Regulamentul cu privire la organizarea formării profesionale continue, aprobat prin Hotărârea Guvernului nr. 193 din 24 martie 2017.

2. Admiterea la studii se organizează în cadrul Institutului de Formare Continuă pe specialităţi/ domenii de formare profesională, în funcţie de limba de instruire, în bază de contract cu achitarea taxei de studii, în limita planurilor de înmatriculare aprobate în modul stabilit.

3. La studii sunt admise persoane cu studii superioare, cu studii medii de specialitate, cu studii medii şi studenţi ai ultimului sau penultimului an de studii superioare.

4. Institutul asigură accesul la studii al persoanelor încadrate în câmpul muncii, al celor aflate în căutarea unui alt loc de muncă, al celor ocupate nemijlocit în gospodăria casnică, al celor încadrate în sfera individuală de muncă, al şomerilor, invalizilor, al tuturor celor care doresc să obţină o nouă specialitate sau să-şi sporească nivelul de calificare.

II. Cote de înmatriculare

5. Cota de înmatriculare este stabilită prin hotărârea Consiliului de administraţie al IFC, în baza actelor normative în vigoare şi în conformitate cu capacităţile IFC.

6. Cotele de înmatriculare conform limbii de instruire sunt stabilite în cazuri impuse de completarea grupelor academice.

III. Înscrierea la concursul de admitere

7. La studii, conform programelor de recalificare profesională pentru obţinerea unei noi calificări şi a programelor de recalificare pentru realizarea unei noi activităţi profesionale, se pot înscrie cetăţenii Republicii Moldova, deţinători ai diplomei de studii superioare de licenţă/universitare sau ai actului echivalent de studii, ai diplomei de studii medii de specialitate (colegiu), studenţi ai ultimului şi penultimului an de studii, iar cu condiţia obţinerii unui certificat – elevi şi deţinători ai atestatului de studii medii de cultură generală sau ai diplomei de bacalaureat.

8. La studii pot fi admişi şi cetăţenii străini şi apatrizii, cu studii superioare, în baza acordurilor interstatale, precum şi în bază de contract individual de studii.

9. La admitere nu se stabileşte limita de vârstă.

10. La cererea de înscriere se vor anexa următoarele documente:

a) actul de studii, în original cu anexa respectivă şi copii ale acestora. După confruntare, actele originale vor fi restituite posesorului.
b) 2 fotografii 3×4 cm;
c) documentul de confirmare a numelui, prenumelui (certificatul de căsătorie, divorţ etc.) în cazul când acestea sunt diferite în actul de studii şi actul de identitate

11.Candidaţii vor prezenta personal buletinul de identitate (paşaportul), o copie a acestuia, o copie a vizei domiciliului permanent.

12.Cererea de înscriere la studii şi alte acte prevăzute de prezentul Regulament se depun la Comisia de admitere a Institutului. În cerere, candidatul va menţiona specialitatea / domeniul de formare profesională, limba de instruire, forma de învăţământ (de zi, la distanţă) pentru care optează.

IV. Comisia de admitere, comisiile de examinare. Atribuţiile lor.

13. În cadrul IFC se constituie, anual, prin ordinul rectorului, Comisia de admitere pentru organizarea, desfăşurarea şi supravegherea desfăşurării concursului de admitere.

14. Comisia de admitere la nivelul IFC se constituie din:

a) preşedinte – rectorul Institutului;
b) vicepreşedinte – prorector, decan/şef de catedră;
c) secretar responsabil; secretar responsabil adjunct;
d) membri – cadre didactice din Institut.

15. Comisia de admitere are următoarele atribuţii:

a) organizează activităţi de orientare profesională, expoziţii, emisiuni radiofonice şi televizate; publică materiale informative despre activitatea IFC;

b) asigură condiţii pentru activitatea secretariatului, comisiilor de examinare şi comisiei de examinare a contestărilor;

c) face publice planul de admitere pe specialităţi /domenii de formare profesională, taxele de şcolarizare stabilite pentru anul respectiv de studii;

d) afişează, zilnic, informaţii privind numărul cererilor depuse pentru fiecare specialitate /domeniu de formare profesională în dependenţă de categoriile de candidaţi la concurs, limba de instruire şi forma de învăţământ (de zi, la distanţă);

e) verifică activitatea secretariatului;

f) analizează, generalizează rezultatele admiterii şi elaborează Raportul privind admiterea şi înmatricularea candidaţilor, conform modelului stabilit de Ministerul Educaţiei;

g) prezintă propuneri pentru perfecţionarea procesului de admitere.

16. Preşedintele Comisiei de admitere are următoarele competenţe:

a) aduce la cunoştinţa membrilor Comisiei de admitere, comisiilor de examinare şi a comisiei de contestare prezentul Regulament şi actele normative ce reglementează organizarea şi desfăşurarea admiterii;

b) stabileşte atribuţiile membrilor comisiei;

c) este responsabil de organizarea şi desfăşurarea probelor de aptitudini.

17. Secretarul responsabil al Comisiei de admitere are următoarele competenţe:

a) participă la elaborarea planului de activităţi privind organizarea şi desfăşurarea admiterii;

b) acordă consultanţă candidaţilor acestora în probleme ce vizează admiterea;

c) asigură instructajul şi dirijarea activităţii secretariatului;

d) este responsabil de completarea şi păstrarea dosarelor candidaţilor, precum şi de completarea avizelor privind organizarea şi desfăşurarea admiterii şi înmatriculării.

18. În cadrul Comisiei de admitere activează secretariatul cu atribuţii de asistenţă tehnică a activităţii Comisiei.

19. În cazul organizării probelor de aptitudini, se constituie, prin ordinul rectorului, comisii de examinare pe probe de aptitudini. În componenţa comisiilor de examinare pot fi incluşi specialişti atât din instituţia respectivă, cât şi din alte instituţii. Membrii Comisiei de admitere nu pot fi incluşi în componenţa comisiilor de examinare.

20. Mandatul Comisiei de admitere se extinde pe durata unui an calendaristic.

V. Desfăşurarea concursului de admitere

21.Înscrierea la studii se face în ordinea depunerii cererilor de înscriere, în limita locurilor disponibile pe specialităţi/tipuri de programe.

22. Locurile necompletate până la finele perioadei de admitere pot fi redistribuite, prin decizia Comisiei de admitere, la alte specialităţi.

23. Probele de aptitudini, statutul lor, modalitatea de organizare şi desfăşurare a acestora, sunt determinate prin decizia Senatului IFC pentru fiecare specialitate / domeniu de formare profesională.

VI. Comisia de examinare a contestărilor

24. În cadrul Institutului se constituie comisa de examinare a contestărilor, care decide asupra temeiniciei contestărilor depuse.

25. Comisia de contestare se constituie din preşedinte şi 2-3 membri, pe domenii de formare profesională.

26. Preşedintele şi membrii Comisiei de examinare a contestărilor nu pot fi membri ai Comisiei de admitere. Componenţa comisiei este aprobată prin ordinul rectorului.

27. Comisia activează din momentul începerii sesiunii de admitere şi până la data declarării candidaţilor înmatriculaţi.

28. Contestările se depun nu mai târziu de 24 de ore din momentul afişării rezultatelor admiterii.

29. Comisia examinează cererea de contestare a candidatului şi prezintă concluziile sale preşedintelui Comisiei de admitere. Deciziile Comisiei de examinare a contestărilor sunt definitive şi se comunică candidatului în termen de 48 de ore de la momentul înregistrării cererii de contestare.

VII. Înmatricularea la studii

30. Rezultatele admiterii se aprobă de către Comisia de admitere a Institutului. În listele nominale, candidaţii sunt trecuţi în ordinea depunerii cererilor de înscriere.

31. În rezultatul concursului de admitere se va întocmi un proces-verbal, semnat de către preşedintele şi membrii Comisiei de admitere. În baza procesului-verbal se emite ordinul de înmatriculare la studii.

31. Cetăţenii statelor membre ale C.S.I. şi ai ţărilor baltice de naţionalitate moldoveni (români), precum şi cetăţenii străini şi apatrizii, domiciliaţi în Republica Moldova, care au promovat concursul de admitere, vor fi înmatriculaţi la studii prin contract, cu achitarea taxei de studii în mărimea stabilită pentru cetăţenii Republicii Moldova.

32. Cetăţenii străini şi apatrizii, domiciliaţi în alte state, care au promovat concursul de admitere, vor fi înmatriculaţi la studii prin contract, cu achitarea taxei de studii în mărimea stabilită, conform legislaţiei, de către Institut.

33. Candidaţii declaraţi admişi, care nu se prezintă la Institut timp de cel mult zece zile de la începutul anului de studii şi care nu prezintă acte de justificare în acest termen, sunt exmatriculaţi. Pe locurile devenite vacante sunt înmatriculaţi următorii candidaţi din lista de admitere.

34. Reclamaţiile cu privire la organizarea şi desfăşurarea admiterii, precum şi la înmatricularea candidaţilor, sunt soluţionate de Comisia de admitere a Institutului în termen de 10 de zile de la data afişării rezultatelor.

VIII. Dispoziţii finale

35. Termenele de depunere a cererilor de participare la concursul de admitere, de organizare a concursului repetat şi anunţare a rezultatelor vor fi stabilite anual de către Senatul Institutului.

36. Raportul privind admiterea şi înmatricularea candidaţilor pe forme de învăţământ, validat prin semnătura preşedintelui Comisiei de admitere, se prezintă Ministerului Educaţiei, inclusiv în formă electronică, până la data de 30 septembrie.

37. Persoanele cu studii superioare, admise la studii conform programelor de recalificare profesională pentru obţinerea unei noi calificări, obţin la finalizare diplome de calificare profesională suplimentară la studiile superioare, care atestă obţinerea unei noi calificări.

38. Persoanele cu studii superioare sau medii de specialitate, admise la studii conform programelor de recalificare pentru realizarea unei noi activităţi profesionale, obţin diplome de recalificare profesională, care le oferă dreptul la o activitate profesională într-un anumit domeniu.

39. Persoanele cu studii medii, admise la studii conform programelor de recalificare profesională, obţin la finalizare certificate.

40. Prezentul Regulament poate fi modificat prin decizia Senatului IFC.

Documente necesare     Programe educaționale    Specialități și tarife
Forma contractului      Diplome și durata de studii