Raport
privind realizarea activității “Inițiativa educațională în cadrul proiectului Energie și Biomasă în Moldova.” Descrierea acțiunilor realizate în perioada mai-decembrie 2015.
Conform cerințelor Contractului cu privire la realizarea prevederilor Proiectului UNDP ”Înțelegerea și acceptarea de comunitate a energiei din biomasă promovate prin programul educațional școlar”, în perioada de referință Institutul de Formare Continuă a realizat următoarele activități:
1.A fost elaborat Programul de lucru privind realizarea Componentei Educaționale a proiectului nominalizat “Conceperea și desfășurarea unei inițiative educaționale în domeniul surselor de energie regenerabilă”
2.În scopul selectării elevilor pentru tabăra de vară ”Energel-2015”, în luna mai, în 18 instituții de învățământ preuniversitar din localitățile raioanelor Căușeni, Cahul, Cimișlia, Leova, Taraclia și UTA Găgăuzia a fost realizat concursul între elevi pentru obținerea biletelor de odihnă.
3.Ca rezultat, 36 de elevi, învingători ai concursului, au obținut bilete de odihnă pentru perioada 06 -16 iunie 2015 în tabăra de vară specializată Eco-energetică „Cușmărica” sat. Răculești, raionul Criuleni.
4.Pe data de 24 septembrie 2015, în incinta Institutului de Formare Continuă, a avut loc sesiunea de formare profesională în cadrul Proiectului UNDP ”Energie și Biomasă în Moldova”. La sesiunea organizatorică au participat conducătorii și cadrele didactice din 18 instituții de învățământ preuniversitar (total 36 persoane) din raioanele nominalizate mai sus, care, pe parcursul anului de studii 2015 – 2016, vor asigura realizarea componentei educaționale a Proiectului dedicată energiei renovabile.
5.Pentru asigurarea Componentei Educaționale a Proiectului dat instituțiile de învățământ au fost dotate cu echipament multimedia și au primit câte un set de materiale care vor servi drept suport didactic la orele opționale: Educația ecologică, Omul și mediul ambiant,Educația pentru dezvoltarea comunității, Protecția mediului înconjurător; la secțiile cercurilor ecologice și a tinerilor naturaliști, precum și în cadrul activităților extracurriculare și extrașcolare.
6.De asemenea, celor 18 instituții de învățământ, participante la Proiect, în care profesează 631 cadre didactice și își fac studiile 6586 elevi, inclusiv 1286 elevi în clasele 7 – 8, le-au fost repartizate 450 manuale “Surse de energie regenerabilă”,72 Ghiduri ale profesorului, și 360 broșuri pentru elevi.
7.Cu scopul dezvoltării competențelor teoretice și a abilităților practice a elevilor în domeniul schimbării climei, folosirii surselor renovabile de energie pentru necesitățile locale, inițierii populației în domeniul folosirii eficiente a energiei și aplicării modelelor conservării ei a fost elaborat Regulamentul concursului proiectelor școlare realizate în cadrul Proiectului UNDP „Energie și Biomasă în Moldova” pentru anul de studii 2015 – 2016.
7.În perioada septembrie – decembrie 2015, în conformitate cu prevederile Planului Webinarelor, aprobat la sesiunea din 24 septembrie, au fost organizate și realizate trei videoconferințe în cadrul cărora:
a) La data de 23. 10.2015, elevii L.T. ”Helendarschi” și gimnaziului Sofievca, raionul Taraclia, și-au prezentat programele conform temei ”Potențialul de energie regenerabilă în Moldova și protecția mediului ambiant”.
b) La data de 27.11.2015, elevii gimnaziului Albota de Jos, raionul Taraclia; L.T. “M. Eminescu” or. Leova și L.T. “Ioan Vodă” or. Cahul, au prezentat temele pentru acasă sub genericul “Energia Hidraulică. Surse de energie regenerabilă și neregenerabilă.”
c) La data de 18.12.2015, elevii L.T. Tvardița, gimnaziului Budei și gimnaziului Taraclia, și-au prezentat programele consacrate temei “Energia solară și eficiența energetică”.
De menționat, că programele prezentate au fost alcătuite după scenarii bine gândite, trezind un deosebit interes la elevii din instituțiile de învățământ , participante la Proiect, care au urmărit videoconferințele date. Drept bază pentru pregătirea programelor au servit ample informații despre sursele de energie pe planeta Pământ, despre avantajele și dezavantajele lor, despre prioritățile energiei regenerabile față de alte surse de energie. Practic, toate echipele de elevi , pregătindu-și programele, au utilizat exemple concrete privind utilizarea surelor de energie în localitățile în care locuiesc. Dând dovadă de creativitate și ingeniozitate la desfășurarea conținuturilor temelor alese, elevii au confecționat diferite machete ca: ”Orașul în care locuiesc”, ”Gospodărie țărănească în care sunt folosite ca sursă de energie reziduurile animalelor domestice și a cabalinilor” (L.T.”M. Eminescu” or. Leova); ”Colectorul solar pentru încălzirea apei în apartamente la bloc și case de locuit la sol” (gimnaziul Budei); ”Roata Hidraulică” (L.T. ”Ioan Vodă“ și gimnaziul Albota de Jos); ”Ventilatorul solar” (L.T. Tvardița) ș.a.
Menționăm, de asemenea, că elemente importante ale programelor prezentate au fost: dansurile, cântecele, secvențele de film, poeziile compuse de elevi, consacrate importanței surselor de energie regenerabile.
Coordonator de proiect:
Simion Caisîn 28.12.2015