Pedagogia preșcolară

Devino educator în educație timpurie și amplifică-ți oportunitățile de angajare în sistemul de învățământ.

Pedagogie preșcolară – program de recalificare profesională pentru dobândirea calificării complementare celei deja deținute. Este răspunsul pe care îl cauți, flexibil și adaptat condițiilor tale de învățare și muncă, iar, la nivel social, reprezintă o soluție la provocările importante din ultima perioadă privind creșterea, dezvoltarea și educația copilului de vârstă timpurie.

Scopul Programului - formarea profesională a cadrelor didactice din învățământul preuniversitar, care vizează dezvoltarea competențelor pentru profilul specialistului în științe ale educației și a unei personalități profesionale active și autonome, capabilă de autodezvoltare și autoevaluare, de organizarea eficientă a procesului educațional, precum și de crearea unui mediu educațional confortabil, prietenos și sigur pentru învățarea și dezvoltarea copiilor din cadrul instituțiilor de educație timpurie.

Condiții de acces
Specialiști în învățământ cu studii superioare în domenii conexe (Științe ale Educației) care doresc să dobândească cunoștințe și aptitudini sistematizate pentru a activa ca cadru didactic în instituțiile de educație timpurie, precum și în alte instituții de învățământ care prestează servicii de educație preșcolară.

Înregistrează-te

DURATA STUDIILOR

1 an
1800 ore / 60 credite

DOCUMENTUL OBȚINUT

la finalizarea studiilor
Certificat de recalificare profesională

FORMA DE INSTRUIRE

Online/Offline
Blended

LIMBA DE INSTRUIRE

La alegere
Română, Rusă

PLANUL DE ÎNVĂȚĂMÂNT

Disciplinele din Planul de învățământ pentru programul de recalificare profesională Pedagogia Preșcolară oferă beneficiarului de program cunoștințe teoretice și instrumente practice pe care le poate aplica la finalizarea studiilor, precum și dezvoltarea unui sistem de atitudini care să permită adaptarea oportună și eficientă la schimbările aferente învățământului preșcolar.
Înregistrează-te

Date generale

Denumirea Instituției:Academia de Instruire Continuă
Denumirea prescurtată a instituției:AIC SRL
Înregistrată de Instituția Publică „Agenția Servicii Publice” Departamentul de Înregistrare și licențiere a unităților de drept nr. 10351 din 10.11.2023
Fondator: Tintiuc Tatiana
Conducător: Director Tintiuc Tatiana, dr., conf. univ., activează în conformitate cu Statutul AIC
Data fondării Instituției de învățământ: 10.11.2023

Programul de lucru este continuu - în funcție de programul cursurilor.
Luni – Vineri: de la 09:00 până la 18:00
Pauza de masă: de la 13:00 până la 14:00

Structura Academiei

Politica de confidențialitate

Contacte

Adresa: or. Chișinău, bd. Mircea cel Bătrân 42/3
+37322854671
+37322854672
+37322854689