Specialități catedra Tehnologii informaționale


Tehnologia informației


Ingineria software

Șeful catedrei – Fedotova Svetlana, lector superior, 022-85-46-79, 079702830.

SPECIALITĂȚILE  IT – CHEIA  UNUI  VIITOR  DE  SUCCES

De ce profesiile din domeniul IT au  dobândit o asemenea importanță la nivel mondial? În prezent este pur și simplu imposibil să ne imaginăm viața fără tehnologii informaționale. Calculatoarele sunt utilizate în medicină, economie, cercetare, industrie, prognozare, instruire și educație. Toate aplicațiile, rețelele de socializare, programele SOFT și multe altele, toate acestea sunt rezultatele activității specialiștilor IT. Iar perspectivele în această direcție sunt interminabile.

Telefoanele mobile, de exemplu, au încetat să-și îndeplinească funcția doar ca mijloc de comunicare – funcționalitatea lor a crescut foarte mult, aproape la nivelul calculatoarelor personale.

În prezent în Moldova profesia de specialist IT este una dintre cele mai de succes. De aceea  profesia de specialist IT trebuie îmbrățișată la momentul potrivit!

Domeniul IT este accesibil pentru toate vârstele. Aceasta poate fi  însușită fără a abandona locul de bază de muncă sau celelalte studii. Această oportunitate unică este oferită de Institutul de Formare Continuă.

Pentru cei care doresc să-și extindă orizonturile sau sunt dezamăgiți de actuala lor profesie, sunt studenți la o facultate sau tocmai au absolvit liceul este oferită posibilitatea de a începe sau continua studiile la Institutul de Formare Continuă.

Pentru a lucra ca specialist IT, nu este necesar să aveți pregătiri tehnice: aveți nevoie doar de computer, timp, dorință și perseverență.

Oamenii se întreabă des: ce abilități ar trebui să aibă o persoană care a decis să activeze în domeniul  IT? În primul rând  aceasta este dorința de a deveni un bun specialist în domeniul tehnologiilor informaționale și programării.

În cadrul Institutului de Formare Continuă își fac studiile persoane cu studii din diferite domenii, cum ar fi medici, ingineri, avocați, muzicieni, manageri, contabili, oameni de artă etc. Cu toate acestea, ei au reușit să devină programatori și specialiști buni și competenți în domeniul tehnologiilor  informaționale. Mulți dintre ei lucrează în companii IT cu renume atât în ​​Moldova, cât și peste hotare.

Astăzi, ținând cont de noile cerințe ale societății, Institutul de Formare Continuă oferă studii  la următoarele specialități: Inginerie software , Tehnologia Informației si cursuri la specialitate.

Pe parcursul anilor la Institutul de Formare Continuă , în cadrul  Departamentului de Tehnologii Informaționale  au învățat și au absolvit circa1000 de adulți, care au îmbrățișat o nouă profesie din domeniul IT. Trebuie de menționat că studiile durează doar 2 ani, iar la absolvire studenții noștri primesc diplome de stat.

 Specialitățile catedrei:

  1. Inginerie software – concepută pentru instruirea specialiștilor responsabili pentru elaborarea programelor software, experți și manageri tehnici de c, manageri responsabili de calitatea software-ului și proceselor de dezvoltare. Astăzi, astfel de specialiști sunt cei mai solicitați pe piața muncii în raport cu alți lucrători din același domeniu, aceștia participă la dezvoltarea proiectelor software atât locale cât și internaționale.
  2. Specialitatea Tehnologia Informației pregătește specialiști de profil larg, ața ca: programatori aplicați, manageri de proiect, ingineri de deservirea a sistemelor informaționale, specialiști în procesarea datelor, administratori de baze de date etc. Instruirea la facultatea noastră permite absolvenților să activeze în domenii ca: dezvoltarea, implementarea, adaptarea sau operarea cu diverse sisteme informaționale.

    La studii sunt admise persoanele:

    • cu studii superioare
    • cu studii medii de specialitate
    • cu studii medii și studenți ai ultimului sau penultimului an de studii

    Cursurile sunt predate de profesori calificați, cu stagii importante de formare pe diverse coordonate ale procesului didactic, în săli și laboratoare de informatică moderne, dotate cu mijloace hardware și software.

    Instruirea este organizată: cu frecventă de zi sau de seară

    Vă așteptăm cu plăcere la adresa:
    Chișinău, bd. Decebal 139

    Informații suplimentare:
    022 85 46 89, 022 85 46 71